Bucureşti, 19 octombrie 2017
— IFC, membră a Grupului Banca Mondială, a acordat un împrumut în valoare de 150 milioane de lei (aproximativ 38,5 milioane USD) companiei UniCredit Leasing Corporation, sumă care va contribui la finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) care, în acest fel, îşi vor putea creşte afacerile şi vor putea crea noi locuri de muncă.
Acest acord de împrumut va permite UniCredit Leasing, liderul de piaţă în România în domeniul leasingului, să deservească mai bine societăţile de dimensiuni mai mici care au nevoie să-şi modernizeze mijloacele fixe. UniCredit Leasing este o subsidiară a UniCredit Bank S.A., client existent al IFC. Împrumutul face parte din strategia IFC de a conlucra cu băncile şi cu instituţiile financiare din regiune pentru a le consolida capacitatea de acordare de împrumuturi companiilor din sectoarele dezavantajate.
„UniCredit Leasing Corporation are în prezent o strategie de sprijinire a societăţilor comerciale de dimensiuni mai mici din România,” a declarat dl. Mircea Cotigă, CEO al UniCredit Leasing. „Prin acest nou împrumut, se întăreşte angajamentul nostru pe termen lung pentru încurajarea acestui segment. În lunile care vor urma, ne vom concentra pe o creştere sustenabilă şi sănătoasă pe piaţa locală şi pe diversificarea în continuare a portofoliului de produse pentru IMM-uri.”
Acesta este primul împrumut pe care IFC îl acordă în monedă locală unei societăţi de leasing pentru a sprijini dezvoltarea sustenabilă a pieţei de leasing din România, eliminând în acelaşi timp riscul valutar. Leasingul constituie o alternativă atractivă pentru IMM-uri, în special pentru societăţile mici şi cele înfiinţate de puţin timp, care nu pot obţine împrumuturi bancare datorită lipsei unui istoric de creditare.
„Societăţile de leasing sunt esenţiale pentru susţinerea programelor IFC dedicate IMM-urilor în Europa şi Asia Centrală”, a declarat Kudret Akgun, Manager Regional pentru Instituţiile Financiare din ţările Europei, Orientului Mijlociu şi Africii de Nord în cadrul IFC. „Odată cu acest acord încheiat cu UniCredit Leasing Corporation, intenţionăm să ne adresăm IMM-urilor din România şi să le îmbunătăţim accesul la finanţare, susţinându-le creşterea.”
Despre IFC
IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituție internationala de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din piețele emergente. Colaborăm cu peste 2000 de societăţi comerciale din toată lumea şi ne valorificăm capitalul, experienţa şi influenţa pentru a crea pieţe şi oportunităţi în cele mai dificile zone din lume. În anul fiscal 2017, am oferit o finanţare-record pe termen lung de 19.3 miliarde USD ţărilor în curs de dezvoltare, valorificând puterea sectorului privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei şi pentru a susţine prosperitatea comună. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi
www.ifc.org
Rămâneţi în legătură cu noi!
Despre UniCredit Leasing Corporation
UniCredit Leasing Corporation IFN SA face parte din grupul financiar UniCredit Romania, alături de UniCredit Bank şi UniCredit Consumer Financing, oferind beneficiarilor săi o gamă completă de produse şi servicii financiare și alte servicii auxiliare. UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. și UniCredit Leasing Fleet Management S.R.L. furnizează produse de leasing financiar şi produse de leasing operaţional, pe perioade medii de leasing de 12-60 luni, în următoarele domenii: leasing de echipamente industriale, autovehicule, proprietăţi imobiliare, vânzare şi locaţiune, parteneriate publice. Pe lângă serviciile aferente acestor domenii majore ale industriei leasingului , brokerul de asigurări afiliat, UniCredit Insurance Broker, deservește zona de servicii de intermediere în asigurări. UniCredit Leasing Fleet Management oferă servicii de leasing operaţional, precum şi servicii de gestionare a parcurilor auto.
UniCredit este un grup paneuropean puternic, cu un model simplu de bancă comerciala si un sistem integrat de Banca Corporate si de Investitii, oferind bazei de clienti o retea unica vest-, central- si est-europeana.